Îmi amintesc de filmul Lost in Translation cu Bill Murray şi de o scenă a filmului când actorul spune "For relaxing times make it Suntory Time". Nu demult am citit în presă că Suntory ameninţă poziţia Coca Cola la nivel global. Probabil cei care nu au văzut filmul sau n-au auzit de Suntory nu ştiu că este vorba de o companie japoneză. De ca ajung japonezii numărul unu cu produsele lor?
Ce au japonezii în plus? Aduc îmbunătăţiri mici în produse, dar însumând aceste modificări în timp se ajunge la un pas mare. Schimbare în bine cu paşi mici. Acesta este esenţa kaizenului, o autoperfecţionare constantă. Kaizenul este un principiu fundamental pentru Toyota. Ca şi pentru ninja. Un ucenic ninja învaţă săritura în modul următor: i se dă o seminţă de cucuruz pe care trebuie să o sădească.Când planta începe să crească ucenicul trebuie să sară peste ea. Şi aşa se continuă în fiecare zi. Curând planta devine mai mare decât ucenicul dar nu e un obstacol pentru el. În cazul în care nu reuşeşte i se dă o seminţă nouă şi totul începe din nou.
Compania Toyota fondată de Kiichiro Toyoda mai bine de 70 de ani se bazează pe kaizen şi realizează inovări, producţie la standarde înalte, contribuţie socială cu responsabilitate şi respect faţă de client şi mediu într-un mod tipic japonezilor: cu precizie, cu calitate şi cu soluţii avangardiste.
Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2009 PCnews.

Hehe! Un articol bine gandit, felicitari!
RăspundețiȘtergereFelitari pentru articol imi place cum scrii
RăspundețiȘtergereExact...japonezii merg dupa principiul: "incet si sigur".
RăspundețiȘtergereAltfel decat celelalte pe care le-am citit. Succes!
RăspundețiȘtergere